Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 29 May 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleCulturăMain

Metallica revine la București pentru a cincea oară. În 2019, din vânzarea biletelor au fost donați 250.000 de euro pentru Spitalul „Dăruiește viața”

110
Metallica revine la București pentru a cincea oară. În 2019, din vânzarea biletelor au fost donați 250.000 pentru Spitalul „Dăruiește viața”
Metallica revine la București pentru a cincea oară. În 2019, din vânzarea biletelor au fost donați 250.000 pentru Spitalul „Dăruiește viața”

Trupa legendară Metallica revine la București și va concerta pe Arena Națională din București pe 13 mai 2026. Anunțul, confirmat de platforma iabilet.ro, vine la pachet și cu confirmarea unor invitați speciali de calibru: trupa franceză de metal progresiv Gojira și americanii de la Knocked Loose. Fanii își vor putea achiziționa biletele începând cu data de 30 mai 2025.

Concertul de la București face parte din continuarea turneu mondial M72, care ajunge astfel la cel de-al patrulea an consecutiv.

Reprezentanții Metallica au confirmat joi, 22 mai, că această nouă serie de spectacole va cuprinde 16 reprezentații pe continentul european și în Marea Britanie, programate pe parcursul lunilor mai, iunie și iulie 2026.

Aceasta va fi cea de-a cincea vizită a trupei Metallica în Capitală. Precedentele concerte au avut loc pe 9 iunie 1999 la Stadionul Național Lia Manoliu, pe 23 iulie 2008 la Stadionul Cotroceni, pe 26 iunie 2010 la Romexpo, în cadrul Sonisphere Festival, și cel mai recent, pe 14 august 2019, tot pe Arena Națională. Fiecare apariție a trupei a fost un eveniment major și a adunat zeci de mii de fani.

CITEȘTE ȘI: Ultima mutare a lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei: PNL se desparte de PSD și se realiază cu USR în Consiliul General. PSD nu are nimic împotrivă

Metallica revine la București, pe Arena Națională

Pentru evenimentul din 2026, Metallica promite o producție scenică spectaculoasă, menită să ofere o experiență memorabilă fanilor. Un element central al show-ului va fi o scenă circulară inovatoare, amplasată în mijlocul terenului de pe Arena Națională.

Acest design permite o vizibilitate îmbunătățită și o interacțiune mai apropiată între trupă și publicul din toate zonele stadionului.

Biletele pentru concertul Metallica de la București vor fi disponibile începând de vineri, 30 mai 2025, ora 10:00, pe iabilet.ro și în rețeaua parteneră. Membrii fan clubului oficial Metallica vor beneficia de o perioadă de pre-sale exclusivă, care va demara marți, 27 mai 2025, de la ora 11:00.

Spectatorii vor avea la dispoziție mai multe categorii de bilete: cu acces general în picioare, în zona de gazon (categorie unică), și bilete cu loc pe scaun, distribuite în cele trei inele ale Arenei Naționale.

De asemenea, pentru cei care doresc o experiență premium, vor fi puse în vânzare și pachete speciale “Enhanced Experiences”, care includ diverse beneficii exclusive.

CITEȘTE ȘI: București – Curtea de Argeș, în aproape o oră. 140 de kilometri pe autostradă, neîntrerupți, între cele două „Capitale”

Donațiile Metallica

Trupa ar urma să doneze o parte dintre veniturile obţinute din fiecare bilet vândut pentru concertul de la București organizaţiilor caritabile locale, prin intermediul fundaţiei proprii, “All Within My Hands”.

Înfiinţată în 2017 cu scopul de a sprijini comunităţile care au fost alături de Metallica de-a lungul anilor, fundaţia a strâns până în prezent peste 20 de milioane de dolari la nivel global.

Din aceste fonduri, 11,4 milioane au fost direcţionaţi către programe de educaţie profesională şi tehnică, inclusiv prin iniţiativa “Metallica Scholars”, ajunsă la a şaptea ediţie.

De altfel, cu ocazia concertului din 2019 de la București Metallica, împreună cu sponsori, a donat 250.000 de euro pentru construcția primului spital de oncologie pediatrică din România, un proiect al asociației “Dăruiește Viață”.

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

Șefii Aeroporturi București și-au majorat de peste cinci ori indemnizațiile, până la aproape 70.000 lei brut lunar
ArticoleFeatured

Șefii Aeroporturi București și-au majorat de peste cinci ori indemnizațiile, până la aproape 70.000 lei brut lunar

Consiliul de Administrație al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) va primi indemnizații...

Evenimentul „Yolo Jersey” modifică traseele a nouă linii de transport public, pe 31 mai. FOTO: STB
ArticoleȘtiriTransport

Evenimentul „Yolo Jersey” modifică traseele a nouă linii de transport public, pe 31 mai

Evenimentul sportiv „Yolo Jersey” deviază nouă de linii de transport public din Capitală în...

foto: FB / Iulian Hatmanu
ArticolePoliticȘtiri

Iulian Hatmanu, de la REPER, a fost ales viceprimar al Sectorului 1. Prima sa declaraţie din noua funcţie

Consilierul local din partea REPER Iulian Hatmanu a fost ales viceprimar al...

Sector 3 | Consultare publică pentru construirea unui muzeu vizavi de primărie. Foto: FB/ PS3
ArticoleCulturăMainPrimărie

Sector 3 | Consultare publică pentru construirea unui muzeu vizavi de primărie

Primăria Sector 3 a lansat o consultare publică privind construirea unui muzeu...

OSZAR »